Vizita EUROPE DIRECT Târgovişte la Penitenciarul Mărgineni
Târgovişte, 18 iunie 2010

---

      Dragi colegi, vizita la Penitenciarul Margineni din data 16 iunie a fost destul de placuta...sincer nu ma asteptam sa ma simt chiar atat de bine, am cunoscut un alt mod de viata care sincer m-a impresionat. M-a emotionat sa aud povestile oamenilor de acolo, pareau sinceri si foarte deschisi comunicarii, nu cred ca au parte de asta in fiecare zi, de cineva care sa-i asculte si poate chiar sa-i inteleaga (chiar le-am inteles problemele, gandurile, dorul de libertate, de familii si cum spuneau ei “de albastrul cerului”). Am fost foarte surprinsa, placut sa vad cata indemanare, rabdare si cat suflet puneau acei oameni in ceea ce creau, din lucruri pe care noi le aruncam, ei confectionau ceva frumos, placut, poate chiar util, datorita bunului motiv de as schimba vietile...Am invatat si o noua lectie: Sa pretuiesc si sa-mi traiesc viata, pe care o pot privi ca pe un dar...de care nu cu toti profitam asa cum se cuvine. Merita sa fie ajutati, chiar merita cu adevarat!
      Va multumesc ca am avut sansa de a merge acolo!

Georgescu Alina

---

Din nou la Penitenciarul Margineni

      Ziua de 16 iunie2010 incepuse foooarte bine, ne intalniseram toti 15 la Bibilioteca Judeteana Dambovita, la sediul EUROPE DIRECT Târgovişte la ora 8 dimineata, am vorbit si am ras asteptand plecarea catre Penitenciarul Margineni. Nu stiu sa spun despre ceilalti, dar eu una de abia asteptam sa ajung ca sa intru in contact cu alt stil de viata si pentru a vedea cum traiesc  "persoanele certate cu legea". Recunosc , eu am plecat de acasa deja cu o parere despre cei de acolo, lucru nu atat de bun, dar cred ca mass media a contribuit si ne-a ajutat pe toti sa ne facem o parere nu foarte corecta despre ceea ce se petrece acolo. In fine, ne-am urcat in autobuz si am mers pana la portile penitenciarului, unde am fost intampinati de un domn politist care ne-a luat buletinele la control, dupa care si gentile si chiar pe noi. Gata am trecut de prima poarta, mai erau doua. Le-am trecut si pe celelalte,  nu fara peripetii. Dupa primul pas facut dincolo de porti, dar si faptul ca am vazut niste jandarmi m-au facut sa tremur si sa realizez unde am venit. Nu mai era atat de curajoasa ca la inceput si atunci cand am intrat in sala in care ne asteptau si i-am vazut chiar nu mai puteam sa vorbesc.

       Stiam ca toti sunt acolo pentru o fapta nu tocmai buna si imi era ingrozitor de frica. Inainte sa ne prezentam a venit la noi un domn Doru care ne-a aratat obiectele de artizanat facute de ei si ne-a explicat cum sa facem si noi. Era o persoana atat de calma si calda incat in veci nu as fi crezut ca este detinut acolo, lucru pe care l-am aflat mai tarziu. Astfel ne-am apucat sa lucram, unii intr-o parte a salii ceilalti in cealalta parte. Ne era frica sa interactionam cu ei si am asteptat ca ei sa sparga gheata lucru care s-a si intamplat: la noi a venit un baiat cu 2 ani mai mare decat noi si a fost bucuros sa ne raspunda la toate intrebarile si sa ne ajute, ne-a explicat absolut tot ce l-am intrebat si nu se ferea sa recunoasca adevarul. Intre timp Vladut ne-a impartit niste foi pe care trebuia sa raspundem prin desen la 4 intrebari cu scopul de a ne cunoaste, fiecare a raspuns si apoi am plecat la masa de pranz ramanand sa spunem raspunsurile dupa.

       Trecem peste momentul masei si ajungem la cel al prezentarii care-a impresionat profund si m-a facut sa imi schimb parerea si sa consider ca unii dintre ei chiar merita iertati. M-a uimit un tata care nu isi mai vazuse fata de 7 ani si a doua zi urma sa o intalnesca. Acesta ne punea intrebari cu privire la tatii nostrii pentru a sti la ce sa se astepte maine. Se vedea pe fata lui ca este emotionat. Asa cum era de asteptat majoritatea au desenat la intrebarea ce sunt eu un om si la ce nu imi place o cusca sugerand ca si-ar dori sa fie liberi. Majoritatea chiar se caiau pentru lucrurile savarsite si vorbele lor veneau ca niste povete pentru noi. Am inteles ca nu totul e atat de roz pe cat pare, iar cazul unuia care era cel mai mare dintre cei 9 copii ai familiei si care a furat ca sa isi hraneasca fratii m-a impresionat pentru ca mi-am dat seama ca nu a facut-o din rautate ci din necesitate si poate ca nu e vina lui pe cat e a societatii.

Manolescu Adina

---

Informare europeana la Penitenciarul Margineni

      Ora 08:00, in fata Bibliotecii Judetene „Ioan Heliade Radulescu”.

      Un grup de voluntari EUROPE DIRECT si-au dat intalnire pentru a efectua o vizita la Penitenciarul Margineni, insotiti de -cum altfel?- domnul Vladut Andreescu. Voluntarii mai noi au facut cunostinta cu ceilalti, au schimbat cateva vorbe, iar apoi am mers impreuna spre statia de transport in comun.

      In jurul orei 9:30 am ajuns la penitenciar si, dupa controalele de rutina, care au presupus incredintarea aparatelor electronice responsabililor si trecerea prin mai multe filtre, am patruns intr-o sala unde ne asteptau deja cativa detinuti.

      Preotul penitenciarului ne-a oferit materiale pentru lucru manual, oferindu-ne totodata si detalii despre activitatea pe care o vom desfasura, iar cei mai multi dintre noi au fost incantati cand au vazut modelele de suporturi din scoici pentru iconite, dar si designul vestmintelor pe care acestia le-au realizat pentru papusile din lemn.

      Dupa ce „am spart gheata” prin vizionarea unor filmulete ce prezentau activitatile recente ale Europe DIRECT Targoviste, dar si despre cum iti poti gasi un loc de munca in UE, ne-am apucat cu totii de lucru, mai ales cand am aflat ca obiectele pe care le confectionam noi urmau a fi incluse intr-un stand de vanzare pentru strangerea fondurilor necesare construirii unei biserici in incinta penitenciarului. Obiectele care au atras cel mai mult atentia (atat prin utilitate cat si prin felul simplu, dar frumos de a fi realizate) au fost niste sticle, borcanase si cutii de diferite marimi si forme care erau „imbracate” cu sfoara, urmand a li se aplica un desen sau decoratiuni din scoici.

      Aproape de ora unu ne-am indreptat spre popota personalului din penitenciar unde am servit pranzul, urmand a ne continua activitatile.

      Dupa masa am realizat o discutie bazata pe urmatorul scenariu: fiecare persoana a completat un „formular”, un ghid despre propria persoana, incluzand imaginea sa despre sine, dorinte, pareri etc, pe care apoi le-a prezentat tuturor, primind si intrebari. Discutiile au ajuns la un moment dat pe teme precum prietenia, viata si familia, detinutii raspunzand deschis la orice intrebare, la fel ca si voluntarii Europe DIRECT Targoviste.

      Timpul petrecut impreuna a fost interesant, deoarece am putut vedea lucrurile prin „ochii” altor persoane care iubesc tocmai lucrurile ce noua ni se par banale, de aceea am promis ca vom reveni si ca vom ajuta Penitenciarul Margineni in incercarea de a comercializa obiecte lucrate manual.

Alexandra Petrache

---

Si persoanele private de libertate au dreptul la informatia europeana

      Inca o zi frumoasa,iar noi,o parte din echipa Europe Direct ne indreptam spre Ienachita la ora 8 si jumatate. De acolo luam un maxi-taxi si inca somnorosi asteptam nerabdatori sa ajungem la Penitenciarul Margineni unde vom petrece o zi intreaga si vom incerca sa cunoastem o parte din detinuti.

      Ajunsi acolo, gardienii nu ezita sa ne perchezitioneze inainte sa ne lase sa patrundem in incinta penitenciarului. Dupa ce toti ne-am aflat in curte am pornit spre o sala in interiorul cladirii unde se gaseau si dormitoarele “prizonierilor!. Ajunsi aici, mergem in sala care era un fel de “atelier de lucru”unde se confectionau diferite obiecte de artizanat care in viitor vor fi vandute pentru strangerea de fonduri destinate construirii unei biserici. Lucru la care am participat si noi cu bucurie imediat ce am ajuns acolo. Am decorat sticle ,am realizat imbracamintea unor papusi din lemn sculptate de ei si am pictat de asemenea si niste medalioane.

      Toate aceste lucruri le-am realizat pana la masa de pranz, unde am mancat in cantina ofiterilor. Dupa pranz, fiecare dintre noi ne-am prezentat si am raspuns intrebarilor puse de toti ceilalti, pe scurt am incercat sa ne cunoastem.

      Detinutii au fost foarte incantati sa ne vada si au discutat cu noi despre o gramada de chestii, au raspuns la toate intrebarile si chiar ne-am distrat cu totii acolo.

      Unii ne-au impresionat prin modul lor realist de a gandi si prin faptul ca nu mai aveau incredere in nimeni in afara de ei insisi. Inchisoarea le-a schimbat radical impresia despre oameni, despre loialitate si incredere. Tristetea li se putea citi in ochi, cu toate ca incercau sa para mai fericiti ca de obicei pentru a nu ne intrista si pe noi. De asemenea ei au fost uimiti de faptul ca noi paream copilarosi, inca mai credem in prieteni adevarati si nu observam  greutatile vietii, dupa cum spunea unul dintre ei”inca vedeti viata in roz”.

      Pot spune ca mi-a placut aceasta zi, consider ca a fost o experienta din care toti putem invata vazand greutatile si greselile altora. De asemenea am facut o fapta buna ajutandu-i sa realizeze diferite obiecte, ajutandu-i sa-si indeplineasca dorinta de a construi o biserica doar a lor, un loc unde isi pot lasa gandurile sa pluteasca, unde se pot simti ca acasa stiind ca cineva acolo sus ii iubeste.
A fost o lectie de viata minunata, dar de asemenea, un mod de a ne cunoaste si noi mai bine si a reusi sa ne deschidem in fata altor persoane .

Material de Sandra Olteanu

---

Penitenciarul Mărgineni văzut prin ochii voluntarilor EUROPE DIRECT Târgovişte

      Actiunea de la Penitenciarul Margineni a fost impresionanta. Atunci cand le spuneam celorlalti ca voi merge la penitenciar, ramaneau surprinsi si incantati in acelasi timp. Nici eu nu ma gandeam cum o sa fie...
      Obositi, adormiti, ne-am strans aproape de 8 dimineata in fata bibliotecii pentru a ne incepe urmatoarea actiune. Am luat un maxi-taxi de la autogara, care avea sa ne duca la Margineni.

      Pot sa spun ca peripetiile au inceput din prima clipa, deoarece am descoperit ca imi uitasem buletinul acasa. Astfel, cred ca nu exista nicio activitate desfasurata la care sa nu ii dam motive domnului Vladut sa se agite macar un pic pentru noi. Mi-a promis totusi ca „ …daca ar fi sa nu intru, o sa ma lase in grija cersetorilor din parcul alaturat”, asa ca m-am mai luminat...
      Ajunsi acolo, am asteptat jumatate de ora pana sa intram, timp in care am reusit sa facem cunostinta cu Andreea, o fetita a strazii, foarte comunicativa si deschisa vizitei noastre – bineinteles in scop personal. Ne-am amuzat cu ea pana ce am intrat.

      Am trecut cu greu din cauza perchezitiei severe, dar am reusit sa patrundem in interiorul penitenciarului. Am mers intr-o sala unde cei mai creativi dintre detinuti isi etalau talentele prin diferite aptitudini. Am luat si noi parte la aceste activitati alaturi de ei, la inceput mai reticenti, apoi cu voie buna si bucurie. Am ramas de-a dreptul uimiti de ceea ce faceau, ba mai mult, de vointa de a realiza. I-am ajutat sa confectioneze diferite obiecte pe care aveau de gand sa le vanda pentru a strange bani in scopuri cartabile, mai exact pentru  a aduna fondurile necesare constructiei unei biserici a penitenaciarului .

      Totodata, coordonatorul lor, preotul, ne-a aratat si capela, devenita locul lor de reculegere, de usurare sufleteasca. Ne povestea ca nu toti erau prezenti la slujbe, insa cei care veneau, isi regaseau pacea si dorinta de a progresa, de a se elibera de sentimentul apasator provocat de viata din inchisoare.

      Masa de pranz am luat-o in popota, dupa care ne-am restrans in sala, continuandu-ne activitatea. In acelasi timp, am incercat sa ne cunoastem, fiecare prezentandu-ne pe rand. Domnul Vladut a spart gheata, reusind sa lase in urma sa un val de impresii, informatii, intrebari si raspunsuri. Aceasta a fost cea mai frumoasa si mai tulburatoare parte. Am aflat asadar ca majoritatea isi regretau faptele si ca tanjeau dupa un strop de libertate, constienti de chinul la care sunt supusi. Despartiti de familie, ne-au impartasit ideea ca pentru ei nu exista prieteni adevarati, deoarece anturajul reprezinta motivul ingradirii existentei lor. Ma asteptam sa vad persoane violente, irascibile; in schimb, am ramas profund emotionata de cuvintele lor, de tristetea cauzata de greselile lor iremediabile, de constientizarea realitatii cu care ne confruntam zi de zi.

      Consider ca aceasta vizita ne-a ajutat atat pe noi cat si pe ei in egala masura si ca toti avem ce invata din toata aceasta intalnire, acest schimb de impresii. Recunosc ca am fost usor dezamagita la plecare, deoarece mi-ar fi placut sa mai stau. Dar eu cred ca aceasta experienta nu a fost monitorizata numai de camerele de filmat, ci si de Dumnezeu.
Sper doar ca vom avea ocazia unei posibile reintalniri...:)

Articol de Clara Clipea

 

---